MENIU

Infecțiile respiratorii acute sunt în creștere. Date INSP

Infecțiile respiratorii acute sunt în creștere

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunțat, joi, că numărul infecţiilor respiratorii acute a crescut cu 13% săptămâna trecută față de cea precedentă. 

Potrivit datelor INSP, în perioada 12-18 octombrie s-au înregistrat, la nivel național, 47.636 de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii acute de căi respiratorii superioare - IACRS şi pneumonii). Deși au fost în creștere față de săptămâna precedentă, cu 13,1%, față de aceeași perioadă a sezonului precedent s-a înregistrat o scădere de 42,7% a acestor infecții.

În săptămâna menționată au fost raportate, la nivel național, cinci cazuri de gripă clinică, față de 20 în aceeași perioadă din 2019. 

INSP precizează că din aceste statistici lipsesc datele de la DSP Bucureşti. Până pe 18 octombrie, 187.253 de persoane din grupele de risc s-au vaccinat antigripal. 

 

Mai multe articole despre:
infectii respiratorii acute insp gripa