MENIU

Infectările cu COVID-19, în creştere într-una din cele mai VACCINATE ţări din lume. Ce se întâmplă cu relaxările

Coronavirus

Irlanda, țara cuuna din cele mai ridicate rate de vaccinare anticoronavirus din lume, pune sub semnul întrebării ridicarea majorității restricţiilor anti-COVID-19, stabilită pentru săptămâna viitoare, și asta ca urmare a creşterii numărului infectărilor. Ministrul de finanţe Paschal Donohoe a afirmat chiar că revenirea tuturor angajaţilor la lucru cu prezenţă fizică este improbabilă, în momentul de față.

Deși este țara unde 92% dintre adulţi sunt vaccinaţi cu „schema completă”, Irlanda se confruntă în acelaşi timp cu una din cele mai ridicate rate de infectare cu Covid-19 din Europa, cu circa 400 de cazuri la 100.000 de oameni, în ultimele 14 zile, relatează HotNews.ro.

În condiţiile intensificării spitalizărilor, deşi deocamdată mult sub vârfurile înregistrate şi anul acesta şi anul trecut, miniştrii irlandezi urmează să discute marţi, 19 octombrie, despre o eventuală creştere a necesităţilor unităţilor de Terapie intensivă, în perspectiva unui sezon de iarnă aglomerat.

Guvernul irlandez, care a impus unul din cele mai dure lockdown-uri din Europa, intenţiona să permită redeschiderea, începând din data de 22 octombrie, a cluburilor de noapte pentru prima dată după 20 de luni de pauză şi funcţionarea altor localuri la capacitate integrală, precum şi să se renunţe la cerinţa prezentării certificatului de vaccinare în baruri şi restaurante.

„Este posibil ca unele din restricţiile care urmau să fie ridicate să nu poată fi ridicate (...). Ne aşteptam ca cifrele (de infectare) să crească, problema este dacă vor creşte la un nivel care să impună o reevaluare”, a declarat ministrul de Externe, Simon Coveney, la un post de radio local.

Oficialul a preizat însă că guvernul ezită să devieze de la planul de redeschidere stabilit anterior.

Întrebat dacă va avea loc o revenire majoră a angajaţilor la lucru începând de săptămâna viitoare, după redeschiderea treptată a birourilor în septembrie, ministrul de Finanţe irlandez a afirmat că acest scenariu este „ceva mai puţin probabil”.