INEXPLICABIL: Derby-ul Steaua - Petrolul Ploieşti, AUDIENŢĂ ZERO în Bucureşti
Noi nereguli în măsurarea audienţelor TV. Derbiul Steaua - Petrolul Ploieşti a înregistrat, duminică seară, o audienţă ZERO în Bucureşti. Situaţia a fost taxată dur de jurnalistul Cătălin Tolontan pe blogul său.
"Kantar Media, cei care măsoară audienţa pentru o piaţă de publicitate pe televiziuni de 200 de milioane de euro pe an, s-au trezit luni de dimineaţă cu un grup de telespectatori furioşi care susţineau că au văzut meciul şi şi-au cerut dreptul la viaţă. [...] Televiziunile de nişă sunt defavorizate nu neapărat în procesul de măsurare de zi cu zi, ci din felul în care a fost realizată eşantionarea. Mai rău, adică. Ele au pierdut lupta de la început. Pentru că sînt minor reprezentate într-un sistem de măsurare care încearcă să aproximeze, folosind 1.200 de gospodării, tendinţa de consum TV a unui popor de 19 milioane de oameni", a scris Cătălin Tolontan.