MENIU

Indonezia: Membrii unei formaţii care susţinea un concert şi spectatori, măturaţi de tsunami

Indonezia:Membrii unei formaţii care susţinea un concert şi persoane din public, măturaţi de tsunami

Publicul prezent la un concert susţinut pe o plajă din Indonezia a izbucnit în ţipete, iar membrii formaţiei s-au prăbuşit odată cu scena după ce un tsunami devastator a măturat ţărmul în urma unei erupţii vulcanice, după cum se poate vedea în imaginile dramatice surprinse de camerele video, relatează duminică Reuters.

Circa două sute de angajaţi ai societăţii naţionale de electricitate Perusahaan Listrik Negara (PLN) şi membri ai familiilor acestora care se adunaseră pe plaja Tanjung Lesung pentru a participa la petrecerea de sfârşit de an a companiei au fost surprinşi de un tsunami produs sâmbătă seara.

În înregistrarea video difuzată pe reţelele de socializare pot fi văzuţi petrecăreţii care se bucură de muzică, dar care sunt cuprinşi de panică după ce valurile au izbit scena.

"Sub apă nu am putut decât să mă rog: "Iisuse Hristoase, ajutor!", a declarat Zack, unul dintre membrii din echipa formaţiei rock Seventeen, care a povestit pe Instagram cum s-a zbătut după ce a fost luat de valuri.

"În ultimele secunde aproape am rămas fără aer", a spus el adăugând că a supravieţuit agăţându-se de o parte a scenei prăbuşite.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
tsunami Indonezia