MENIU

Îndemnul neaşteptat al unei actriţe: "Am spectacol, dar sper din toată inima că o să am sala goală"

Actriţa şi scenarista Lia Bugnar a publicat pe contul personal de Facebook un mesaj inedit, după tragedia din clubul Colectiv din Bucureşti.

Artista în vârstă de 46 de ani a mărturisit că ea însăşi a jucat "ani de zile (...) prin subsoluri", în condiţii care au pus, probabil, vieţile ei şi ale spectatorilor în pericol.

Aşadar, incendiul din clubul Colectiv ar trebui să fie un imbold pentru ca oamenii să ia atitudine şi să ceară explicaţii autorităţilor, crede Lia Bugnar, care îi îndeamnă pe Bucureşteni să ia parte la protestul programat să aibă loc marţi, 3 noiembrie, în Piaţa Universităţii.

"Astăzi, la ora 19.00, eu am spectacol, dar sper din toată inima că o să am sala goală, pentru că toată lumea va fi de la ora 18.00 la Universitate să urle împotriva hoţilor criminali care ne conduc. Cei trei patroni de club au fost arestaţi şi au deja, sunt sigură, sorţile la fel de negre ca ale celor care au fost în seara aia la concert. Nu pot să nu mă gândesc că cei tre tineri (şi ei sunt tineri) nu sunt nişte oameni puşi pe căpătuială cu orice preţ (...). Când faci concerte pentru public de nişă, mai ales cu intrarea gratuită, e clar că nu îmbogăţirea ta imediată e scopul tău principal. Au avut, fără îndoială, greşelile lor uriaşe, dar sper că suntem toţi conştienţi că buba aia mare nu e la ei, e la cei care au permis ca un club să funcţioneze aşa", a scris Lia Bugnar pe contul personal de Facebook.

"Ani de zile am jucat prin subsoluri. N-am să uit, cu vreo 10 ani în urmă, seara în care repetam textul într-o bucătărie (singura cabină a actorilor) şi brusc a ţâşnit apa din podea, au sărit câteva gresii şi s-a făcut un fel de fântână arteziană. N-am să uit firele care ieşeau perverse de prin toţi pereţii. Şi ştiu sigur că patronul acelui subsol era (şi este) un om cu fire de artist, iubea teatrul, iubea jazzul, a sfârşit prin a-şi vinde casa pentru a renova hruba aia de club. Acum, la aproape 60 de ani, a ajuns să stea cu chirie", a adăugat ea.

În continuare, actriţa a criticat aspru lipsa de responsabilitate a autorităţilor, care, pentru bani, au fost dispuse să treacă cu vedere nereguli grave.

"Primăriile şi angajaţii lor ce (...) altă treabă au, decât să verifice dacă toate aceste lucruri funcţionează cum trebuie? Ca să-mi trec contractul de gaze pe numele meu, după ce mi-am luat casă, a trebuit să merg vreo nouă zile pe la distrigaz sau cum se cheamă. Şi acestor patroni de club li s-a dat voie să deschidă clubul cu declaraţie 'pe propria răspundere'?! N-o lungesc. Scriu dezlânat din cauza tristeţii şi furiei. Nu cred că arestarea celor trei patroni face în vreun fel dreptate. Sigur că trebuie să facă puşcărie, au greşit. Dar criminalii nu sunt ei. Criminalii sunt ăia care se pricep la normele de siguranţp ale unui loc public. Ăia care trebuie să dea avizul de funcţionare. Ăia care cer şpăgi, în loc să ceară burete ignifug. Ăia sunt criminalii. Şi sper din suflet că azi, la ora 18.000, o să fiţi la Universitate să urlaţi împotriva lor. Şi sper că o să urlaţi aşa de mult şi tare, încât să fiţi acolo şi la 21.30, când terminăm noi spectacolul. Venim şi noi, cu vocile încălzite şi cu sufletele arse", a mai scris Lia Bugnar în cele din urmă.