Inculpaţii din dosarul "Mafia cărnii", trimişi în judecată pentru o evaziune fiscală URIAŞĂ
Inculpaţii din dosarul "Mafia cărnii" au fost trimişi în judecată, luni, de procurorii DIICOT, ei fiind acuzaţi că au prejudiciat statul român cu peste 24,6 milioane de lei, folosindu-se de evaziune fiscală, spălare de bani sau dare şi luare de mită.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) l-au trimis în judecată în acest dosar pe Andrei Sileanu pentru constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, participaţie improprie sub forma instigării, la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni.
În acelaşi dosar vor fi judecaţi şi Sorin Seleşiu şi Bogdan-Radu Curticiu, pentru constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, comercializarea de produse alterate şi cumpărare de influenţă.
De asemenea, în faţa judecătorilor vor ajunge şi Ana Drelciuc, Daniela Georgeta Grumăzescu, Ştefan Aldulescu, sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.