MENIU

Inculpații din dosarul ANRP au scăpat de închisoare: afaceristul care a fentat Justiția - Decizie revoltătoare în cazul retrocedărilor ilegale

Inculpații din dosarul ANRP au scăpat de închisoare

Omul de afaceri Gheorghe Stelian a scăpat de închisoare, în dosarul ANRP, după ce instanța a constatat că fapta s-a prescris la 21 noiembrie, anul acesta. Totuși, magistrații de la Înalta curte i-au obligat pe inculpați să plătească prejudiciul de peste 53 de milioane de euro. O judecătoare susține, însă, că Stelian putea primi o sentință definitivă în timp util. 

În 2011, funcționarii Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Crinuța Dumitrean și Sergiu Diacomatu, i-ar fi retrocedat ilegal lui Gheorghe Stelian, cunoscut drept „Stelu” un teren de peste 13 hectare din Capitală. Dorin Cocoș este cel care l-ar fi ajutat pe Stelian să obțină, pentru terenul respectiv, despăgubiri de la stat supraevaluate cu peste 54 de milioane de euro în schimbul unui comision de 10 milioane de euro. Dorin Cocoș ar fi cerut această sumă pentru a interveni pe lângă buna prietenă Elenei Udrea, Alina Bica, la acel moment reprezentantă a Ministerului Justiției în comisia ANRP. Cocoș a primit atunci 3 ani cu executare pentru trafic de influență.

COCOS-BICA-UDREA

În 2018, cei doi funcționari au fost condamnați la 7 ani și jumătate de detenție. Gheorghe Stelian a primit atunci șase ani de pușcărie pentru complicitate, în primă instanță. Judecarea apelului de către completul de 5 judecători a durat mai bine de 4 ani. În verdictul definitiv dat recent, instanța nu a ținut cont de decizia CCR privind completurile, dar a ținut cont de deciziile CCR privind prescripția. „Dacă judecătorii s-ar fi grăbit, ar fi putut pronunța în timp util o sentință definitivă în cazul Crinuței Dumitrean, Sergiu Diacomatu și Gheorghe Stelian” a lăsat să se înțeleagă Francisca Vasile, o judecătoare din complet. Ea a atras atenția că la 23 noiembrie 2022, când era stabilită pronunțarea, fapta de abuz în serviciu pentru care au fost condamnați cei 3 nu era prescrisă. Judecătoarea susține că fapta s-ar fi prescris abia pe 24 noiembrie, nicidecum pe 21 noiembrie 2022, cum au concluzionat magistrații.

Ca urmare a deciziei CCR pe tema prescripţiei, toți inculpaţii care au primit pedepse cu închisoarea scapă de răspunderea penală, dar nu și de cea civilă. Dorin Cocoș trebuie să achite 10 milioane de euro, motiv pentru care i s-a pus sechestru pe avere.

Potrivit celor de la Europa Liberă, DNA a pus sechestru și pe 32 de terenuri care aparțin afaceristului Gheorghe Stelian și pe nouă terenuri ale Crinuței Dumitrean, membră în comisia de restituiri. Iar un alt inculpat din dosar, evaluatorul Emil Nuţiu, trebuie să plătească în solidar cu ceilalți suma de 43 de milioane de euro ca despăgubiri civile. 

Mai multe articole despre:
dosarul anrp gheorghe stelian justitie