Incredibil! Un preot se roagă ca Prințul George să fie gay
Un preot din cadrul Bisericii Episcopale a Scoției și-a îndemnat credincioșii să se roage pentru ca prințul George, în vârstă de patru ani, moștenitor al tronului britanic, să fie homosexual. El vrea, astfel, să accelereze acceptarea căsătoriilor gay de către Biserica Anglicană.
"Mijlocul cel mai rapid de a face Biserica Anglicană să devină mai primitoare este să ne rugăm ca prinţul George să fie binecuvântat într-o bună zi cu iubrea unui frumos bărbat tânăr", a declarat reverendul Kelvin Holdsworth, el însuşi gay, într-un mesaj publicat pe contul lui de Twitter, scire Agerpres.
Biserica Anglicană, spre deosebire de ramura sa scoţiană, nu acceptă căsătoriile gay. Biserica Episcolă a Scoţiei a votat în luna iunie pentru eliminarea din doctrina sa a unei fraze potrivit căreia căsătoria reprezintă o uniune "între un bărbat şi o femeie" şi a celebrat mai multe căsătorii gay, fiind sancţionată apoi de către Biserica-mamă.
Apelul lansat de rectorul catedralei St Mary din Glasgow a fost asemănat însă cu "un blestem al unei zâne rele dintr-un basm" de către fostul capelan al reginei Elisabeta a II-a, reverendul Gavin Ashenden. "Mai bine să îi dorim prinţului George... să se achite de îndatorirea lui prinţ, căsătorindu-se şi având copii", a declarat el vineri pentru The Times.
Chestiunea recunoaşterii căsătoriilor gay şi a consacrării religioase a persoanelor homosexuale macină de mai mulţi ani această biserică - frecventată de peste 85 de milioane de credincioşi -, opunând ramuri mai liberale ale sale, precum cele din Statele Unite şi Marea Britanie, conservatorilor care sunt majoritari în ţări precum Kenya şi Nigeria.