MENIU

INCREDIBIL! Studenta la medicină care a tranșat un bărbat ar putea fi ELIBERATĂ condiționat

Studenta la Facultatea de Medicină din Timişoara, care a ucis şi tranşat un bărbat într-un cămin studenţesc, în anul 2009 este mai aproape de eliberare condiționată. 

Decizia dată de Judecătoria Gherla nu este încă definitivă, dar dacă nu este contestată, femeia are mari șanse să iasă din închisoare mai devreme. Ea ar putea fi eliberată după 13 ani de închisoare, deși avea de ispășit mai bine de 19 ani.

Vă reamintim că tânăra studentă se prostitua ca să își plătească șpaga pentru examene. Din dosarul "Crima de la medicină" reiese că aceasta a săvârșit crima abominabilă împreună cu iubitul ei de atunci. Mai exact, studenta şi prietenul ei l-au omorât pe bărbat chiar în camera de cămin a fetei. Totul a pornit de la un anunţ publicat pe internet de bărbatul ucis.

Iubitul studentei, Sergiu Raul Florea, l-ar fi contactat pe bărbat pentru a-i stabili o intâlnire cu iubita sa, Carmen Bejan. Cei doi s-au întâlnit în camera de cămin. Se pare că nu s-au înteles la suma de bani pe care victima urma să i-o plătească tinerei pentru prestaţiile sexuale. De aici și până la crimă a fost doar un pas. Polițiștii au descoperit cadavrul într-un geamantan aflat în portbagajul unei maşini cu care acesta urma să fie transportat, în încercarea de a scăpa de el.