MENIU

INCREDIBIL: poștărița AUR care a FURAT pensiile, eliberată! Care este EXPLICAȚIA

Simona Mărginean /Captură foto Alba24.ro

Poştăriţa din AUR care a fugit cu pensiile și alocațiile pe patru luni ale oamenilor din comunitatea sa, a fost eliberată de judecători. Femeia a fost reținută ieri, dar magistrații au decis cercetarea ei în libertate.

Potrivit polițiștilor din Alba, în perioada în care era poștăriță, femeia ar fi sustras, din indemnizații de handicap, pensii, pensii de boală și alocații, peste 35.000 de lei. 

Simona Mărginean a fost consilier al primarului din Valea Lungă până în luna ianuarie a acestui an. Ea este, de asemenea, și membru AUR Alba. 

Se pare că, în perioada anchetei, aceasta și-ar fi dat demisia din postul de factor poștal.

"La data de 17 februarie 2022, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o femeie de 42 de ani, din comuna Valea Lungă, care este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare și fals intelectual, ambele în forma continuată. 

Din cercetări a rezultat că, în perioada august – decembrie 2021, femeia, în contextul exercitării atribuțiilor de serviciu, de factor poștal, și-ar fi însușit, pe nedrept, 35.000 de lei, reprezentând drepturi bănești (indemnizații de handicap, alocații, pensii și pensii de boală), pe care nu i-ar fi achitat unui număr total de 54 de persoane, din comuna Valea Lungă. 

Pentru a-și acoperi faptele, femeia ar fi semnat, în fals, cupoanele și ar fi atestat, în mod fictiv, achitarea sumelor către beneficiarii legali. 

De asemenea, prin semnarea dovezilor de primire și a proceselor verbale de înmânare, aceasta ar fi atestat, în fals, faptul că a livrat corespondență expediată de instituții publice către 36 de destinatari, persoane fizice și persoane juridice. 

Pentru documentarea activității infracționale, anterior reținerii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, polițiștii au percheziționat domiciliul femeii. 

Prejudiciul a fost recuperat, aproape integral.

În cursul zilei de azi, 18 februarie, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, într-un comunicat.

Mai multe articole despre:
postarita postarita aur aur bani furati pensii