MENIU

INCREDIBIL! O țară din UE dă apă cu porția la robinet

Seceta neobişnuită care afectează Italia de mai multe luni a determinat autorităţile de la Roma să ia măsuri drastice în ceea ce priveşte distribuirea apei. Robinetele nu vor mai curge timp de opt ore pe zi la Roma, prin rotaţie, începând din 28 iulie, informează cotidianul La Stampa, care citează agenţia însărcinată cu rezervele de apă ale capitalei Italiei.

În total, vor fi afectaţi 1,5 milioane de oameni. Ar urma să intre sub incidenţa acestor restricţii şi instituţii importante, precum spitalele sau staţiile de pompieri, după cum a avertizat agenţia, transmite agerpres.

Conform L'Express, raţionalizarea apei intervine în timp ce situaţia climatică din ţară este îngrijorătoare. Din ianuarie a plouat de două ori mai puţin decât media ultimilor zece ani şi nivelurile fluviilor şi lacurilor din regiunea Roma sunt foarte scăzute.

În afară de seceta care afectează peninsula, reţeaua de distribuţie a apei din capitala Italiei suferă pierderi importante (44%) contribuind la penuria de apă, relatează La Stampa.

Mai multe articole despre:
Italia apă robinet rotaţie portie