MENIU

Incredibil ce s-au găsit în conservele de pate. Analizele au fost trimise la laborator

Incredibil ce s-au găsit în conservele de pate. Analizele au fost trimise la laborator / Sursa foto - Profimedia

Bacterii și aditivi în conserve! Acestea sunt concluziile după s-au trimis mai multe tipuri de pate la laborator. Într-una dintre conserve, specialiștii au descoperit bacterii, iar alte două nu aveau suficiente proteine. Deși pe etichetă ficatul este indicat ca ingredient principal, în realitate mai mult de jumătate din compoziție este formată din soia, aditivi și carne de slabă calitate.

Ficat pe etichetă, dar nu și în conservă

Pateul de pui, porc, gâscă sau curcan conține orice, mai puțin ficat. „Este cu ficat, nu de ficat. Nu este din ficat, ci are și ficat în compoziție", explică Alexandru Cirîc, directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Toate sortimentele de pate cumpărate conțin peste 10-15 ingrediente pe etichetă, dar în niciuna compoziția de ficat nu depășește 20%. În schimb, sunt prezente alte tipuri de carne mai ieftină și aditivi. Trei sferturi dintre conservele de pate de pe piață conțin E-uri, arată observatornews.ro.

Rezultatele testelor de laborator

Pentru acest experiment, șase conserve de pate cu ficat, alese aleatoriu din mai multe supermarketuri, au fost testate în laborator. Prima probă a adus și prima surpriză. „Unul dintre cele șase produse a prezentat bombaj din cauza bacteriilor termofile. Aceasta înseamnă că în interior există bacterii care fermentează, lucru anormal pentru o conservă care ar trebui să fie stabilă", a explicat Alexandru Cirîc. 

Riscul pentru sănătate, mai ales pentru copii, este uriaș. Pot apărea infecții severe, sepsis și afectare multiorganică, uneori ducând la deces.

Proteine insuficiente și ingrediente înșelătoare

Două dintre cele șase conserve testate aveau mai puține proteine decât cere legea. În schimb, conțineau soia, făină, amidon de porumb și zahăr. „Un furt din buzunarul consumatorului. Pe etichetă ar trebui să avem cât mai puține ingrediente și cât mai multă carne", a subliniat Cirîc. În unele cazuri, etichetele indicau doar 20% ficat de porc, restul fiind alte ingrediente precum slănină, șorici, amidon din porumb, făină albă și o varietate de aditivi și conservanți.

Necesitatea unui control mai strict

„Este important ca tot ceea ce scrie pe etichetă să se regăsească și în produsul respectiv. În cazul în care se confirmă abaterile, se aplică dispozițiile legale, cu amenzi de până la 50.000 de lei pentru practici comerciale înșelătoare", a declarat Sebastian Hotcă, vicepreședintele ANPC. Fără controale mai frecvente din partea autorităților, consumatorii trebuie să fie atenți la fiecare conservă pe care o cumpără.

Piața conservelor de carne din România este estimată la 100 de milioane de euro, conform ultimelor date. Având în vedere rezultatele alarmante ale acestor teste, este esențial ca autoritățile să intensifice controalele, iar consumatorii să fie mai vigilenți în ceea ce privește produsele pe care le achiziționează.