Inconștiență extremă, în jud. Suceava: 3 COPII, duși cu mașina la școală de tatăl care NU avea permis
Aflat la volanul unui autoturism marca VW Golf 4, un bărbat a fost tras pe dreapta de polițiștii Secției Rurală 10 Gura Humorului.
Mașina a fost oprită în zona Liceului Tehnologic ”Nicanor Moroșanu”, din Pârteștii de Jos, iar în interior, în afara șoferului, se mai aflau trei copii minori, scrie monitorulsv.ro. Bărbatul le-a spus polițiștilor că sunt copiii lui și că îi ducea la școală.
Din verificări, s-a constatat că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie. Mai mult, el are și o condamnare de un an de închisoare cu suspendare, tot pentru că a fost prins în timp ce conducea o mașină pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. El s-a ales cu un nou dosar penal și este cercetat pentru comiterea infracțiunii de ”conducere a unui autovehicul fără permis”.