MENIU

Incompetenţă pe SALARII URIAŞE

Salariul mediu la ROMATSA este de 4.000 euro

ACCIDENT AVIATIC. ROMATSA este una dintre cele mai bogate companii cu capital de stat. Angajaţii Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian sunt plătiţi în medie cu 4 mii de euro pe lună, potrivit REALITATEA TV. În anumite situaţii, cum a fost cazul accidentului din munţii Apuseni, aceşti bani par nejustificaţi.

ACCIDENT AVIATIC. Dacă salariile medii de la ROMATSA, de 4.000 euro de angajat, sunt foarte mari comparativ cu salariul mediu din România, salariile şefilor instituţiei sunt de-a dreptul enorme. De pildă, Aleodor Frâncu, directorul demisionar al instituţiei, avea în 2011 un salariu mediu de 6.800 de euro lunar.

ACCIDENT AVIATIC. Anul 2012 a fost însă unul extrem de bogat pentru ROMATSA, aşa că salariul directorului a ajuns la 9.200 de euro, potrivit declaraţiei sale de avere. De aici mai aflăm că Aleodor Frâncu are 2 automobile, un Audi şi un Jaguar, dar şi o barcă - modelul Crownline, fabricată în 2006. Pe site-urile de specialitate, o astfel de barcă se vinde, la mâna a doua, cu cel puţin 20 de mii de euro.

ACCIDENT AVIATIC. Noul director al ROMATSA nu se lasă mai prejos. Potrivit declaraţiei sale de avere, în 2012, Valentin Cimpuieru a încasat un salariu de 10.300 de euro pe lună. Nici ceilalţi angajaţi nu o duc mai rău. Să luăm de pildă, declaraţia de avere a Adrianei Frâncu, soţia directorului demisionar. Aceasta este expert în cadrul ROMATSA şi primea în 2011 un salariu de 2.300 de euro pe lună.

În 2012, venitul lunar i-a crescut la 2.900 de euro. Salariile nu vin din bugetul de stat. ROMATSA câştigă în special din taxele plătite de companiile aeriene.

Mai multe articole despre:
accident aviatic Romatsa