MENIU

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, în conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că Daniela Sanda Mercea, director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, s-a aflat în conflict de interese, după ce a semnat o dispoziţie de plată către o firmă unde soţul ei este acţionar. 

Mercea Sanda Daniela, în calitate de director executiv în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Bihor, a semnat o dispoziție de plată în baza căreia s-a achitat o sumă din casieria instituției, către SC Mardan Exim SRL Oradea, societate comercială în cadrul căreia soțul persoanei evaluate deținea calitatea de asociat cu o cotă de 50% părți sociale.

ANI a mai constatat starea de incompatibilitate şi existenţa conflictului de interese în cazul altor trei funcţionari. 

Chiricu Vasile, consilier în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Călăraşi - Centrul Local Lehliu Gară, a aprobat deciziile de acordare a plăţilor pentru fiul acestuia, semnând astfel pentru aprobare mai multe documente. De asemenea, în perioada exercitării funcţiei publice de consilier a efectuat cel de-al doilea control al solicitării de plată depuse de fiul acestuia şi a verificat în Registrul Fermierilor cererea depusă de fiica acestuia.

Marin Ion, funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Buzoești, județul Argeș, a deținut simultan calitatea de funcționar public și cea de candidat la alegerile locale din anul 2012, respectiv funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Buzoești.

Ștefănescu Tiberiu Titus, funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Aiud, județul Alba, a deținut simultan funcția publică de expert al Direcției Tehnice - Compartimentul strategii de informatizare din cadrul Primăriei Municipiului Aiud, județul Alba și cea de expert IT în cadrul aparatului tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Alba de Jos”.

”Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.”, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Integritate.