Incidente la metrou - Cel puțin 20 de pasageri au fost intoxicați - Autoritățile din Ciudad de Mexico, în alertă
Aproximativ 20 de pasageri au fost uşor intoxicaţi, luni, după un scurtcircuit în metroul din Ciudad de Mexico, cel mai recent episod dintr-o serie de incidente care au dus la întărirea securităţii într-una dintre cele mai frecventate reţele din lume, notează AFP.
"O cantitate mare de fum" a provocat "intoxicarea uşoară a aproximativ 20 de pasageri" cărora li s-au acordat îngrijiri medicale, a explicat directorul metroului, Guillermo Calderon, la postul de televiziune Milenio.
Procuratura a deschis o anchetă, a spus el.
Pe 7 ianuarie, o studentă de 18 ani a murit şi alte aproximativ 50 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri.
Primarul capitalei Mexicului, Claudia Sheinbaum, a anunţat cinci zile mai târziu trimiterea la metrou a 6.060 de agenţi ai Gărzii Naţionale.
Posibilă candidată la prezidenţiale în 2024, Sheinbaum a lăsat să se înţeleagă că este vorba de prevenirea unor eventuale acte de sabotaj, potrivit analizei presei mexicane.
Pe 15 ianuarie, un vagon s-a detaşat de un tren, provocând o nouă oprire a traficului.
În mai 2021, 26 de persoane au murit când un pod aerian s-a prăbuşit la trecerea unei rame de metrou.
Opoziţia denunţă lipsa investiţiilor în metrou, construit în 1969 de firma RATP pariziană şi care a transportat 837,4 milioane de pasageri în 2021 potrivit autorităţilor locale.