Incidente bizare pe șoselele din Brașov. Al doilea caz de "mașină fără șofer"
Polițiștii brașoveni s-au confruntat, în interval de câteva zile, cu 2 incidente aparent bizare, dar de fapt hilare, pe care le-au numit "mașina fără șofer" sau "șoferul invizibil". În fapt, este un truc prin care conducătorii auto și-au imaginat că pot scăpa de amendă, dar au omis explicația care face diferența.
La câteva zile după primul caz semnalat la Vama Buzăului, un alt șofer a copiat metoda "mașina fără șofer” pentru a scăpa de un filtru, potrivit bzb.ro.
Imediat ce a văzut mașina Poliției, bărbatul a crezut că îi poate păcăli pe polițiști prin mutarea pe scaunul din dreapta, fără să se gândească la faptul că ar fi trebuit să explice și cum circula vehiculul fără să fie nimeni la volan.
„Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bod, în timp ce desfășurau activități specifice pe raza localității, joi noaptea, în jurul orei 2.00, au observat un autoturism care a oprit pe marginea carosabilului, în fața filtrului rutier. Pentru că acțiunea conducătorului a creat polițiștilor suspiciuni de legalitate, aceștia s-au îndreptat către vehicul. Bărbatul a indicat inițial că este pasager, dar pentru că în interior nu a mai fost identificată o altă persoană, a recunoscut că el este cel care ar fi condus și a oprit înaintea filtrului de poliție, crezând că în felul acesta va scăpa de control”, a precizat purtător de cuvânt IPJ Brașov.
După ce i-au solicitat actele, agenții au descoperit că șoferul consumase alcool și nu avea nici acte asupra sa.
Un caz similar a fost descoperit la Vama Buzăului, dar în situația respectivă conducătorul auto a vrut să-l convingă pe poliţiști că nu el a condus, deși în mașină nu se mai afla altă persoană.