MENIU

Incident tragic într-o gară. Un cărucior cu două fetițe gemene a căzut pe calea ferată. Una dintre ele a murit

Incident cu final tragic, pe peronul unei gări din Australia. Un cărucior cu două fetițe gemene a căzut pe calea ferată, una dintre ele fiind strivită de roțile trenului. Și tatăl celor două copile a decedat, încercând să le salveze. 

Una dintre gemenele în vârstă de doi ani a supravieţuit doar "din întâmplare", căzând între şine atunci când căruciorul a alunecat de pe peron în gara din Carlton, la sud de Sydney, a declarat poliţia.

Sora sa a fost ucisă pe loc, la fel şi tatăl lor, care se grăbise să le vină în ajutor, a declarat Paul Dunstan, responsabil al poliţiei statului australian New South Wales.

 

Micuţa care a scăpat nu a fost rănită de trenul care a trecut pe deasupra sa în drumul său spre centrul oraşului Sydney, la începutul după-amiezii, a adăugat el.

Ieşind din lift pe peronul gării, părinţii "au luat mâinile de pe cărucior pentru un foarte scurt moment", a continuat poliţistul.

 

"A fost o rafală de vânt? Nu suntem siguri, dar se pare că căruciorul a început imediat să alunece spre calea ferată", a declarat el într-o conferinţă de presă.

Trenul încetinise la apropierea de gară, dar nu trebuia să oprească în staţia respectivă.

Tatăl fetiţelor, în vârstă de 40 de ani, a încercat să îşi salveze fiicele şi "şi-a pierdut viaţa, însă a fost un act incredibil de curajos şi de eroic", a adăugat Dunstan.

"În stare de şoc", mama în vârstă de 39 de ani şi fiica supravieţuitoare au fost duse la spital, unde primesc sprijin din partea rudelor lor din comunitatea indiană locală.