Conform poliției din Akron, oraș cu aproape 200.000 de locuitori din Ohio, David Bramley, un bărbat în vârstă de 63 de ani, a fost arestat, la finalul săptămânii trecute, și pus sub acuzare pentru că ar fi furat un pod dintr-un parc public. Straniul incident s-ar fi petrecut în luna noiembrie a acestui an, relatează HotNews.ro, care citează Insider.
Podul a fost instalat inițial într-un parc din oraș, dar a fost ulterior mutat temporar pe un câmp în timpul unor lucrări de restaurare, el dispărând apoi pe data de 11 noiembrie.
Polițiștii afirmă că Bramley, care muncea în zonă, a plătit o companie locală pentru a-l lăsa să folosească macaraua de care s-a folosit pentru a urca podul pe un vehicul pe care apoi l-a condus până la o proprietate din apropiere.
Bramley a fost identificat drept "persoană de interes" în acest caz după ce polițiștii au primit mai multe ponturi în legătură cu furtul, ofițerii descoperind podul parțial dezmembrat pe proprietatea sa, vinerea trecută (17 decembrie - n.r.).
Bărbatul va fi pus sub acuzare, urmând să fie adus în fața instanței pe 23 decembrie.