MENIU

Incident șocant la o terasă din Arad, în plină zi: Un câine Amstaff a mușcat două persoane - Incredibil cum s-a furișat câinele de luptă

Incident șocant la un restaurant din Arad. Două persoane de pe terasa localului au fost rănite după ce un câine periculos din rasa agresivă Amstaff le-a mușcat. Poliția a deschis dosar penal în acest caz.

 

Incidentul șocant de la restaurantul din Arad s-a petrecut rapid sub ochii celor care se aflau la mese. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Arad au fost sesizați despre un incident în care au fost implicați doi câini, potrivit newsar.ro.

Un câine din rasa metis Amstaff a mușcat două persoane de pe terasă. Patrupedul a ajuns acolo după ce ar fi forțat geamul casei proprietarului său și ar fi căzut pe pervaz, în stradă, de unde a ajuns destul de rapid pe terasă.

Câinele din rasa Amstaff ar fi ajuns pe terasă din cauza unui alt câine și ar fi sărit la bătaie. În încercarea de a-i despărți, două persoane, bărbat și femeie, au fost răniți.

Polițiștii au constatat că un metis de Amstaff ar fi mușcat un câine din rasa Husky, iar în încercarea de a despărți cei doi câini, două persoane, un bărbat de 30 de ani și o femeie de 25 de ani, cetățeni români cu domiciliul în străinătate, proprietari ai câinelui Husky, ar fi fost mușcate de metisul de Amstaff.

„La momentul sosirii polițiștilor, câinele nu era agresiv, ridicarea acestuia realizându-se fără probleme”, transmit polițiștii.

Câinele din rasa Amstaff a fost ridicat în final de reprezentanții adăpostului de câini fără stăpân din Arad.

Reprezentanții Asociației Chinologice Române au stabilit, după evaluarea patrupedului, că este vorba despre un exemplar canin din categoria a II-a de câini periculoși, în vârstă de aproximativ 15 ani, deținut de o femeie de 64 de ani, din Arad.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin. Până la finalizarea cercetărilor, câinele metis de Amstaff a fost lăsat în custodia Adăpostului Public Arad.

Inspectoratul de Poliție Județean Arad a anunțat că „polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, în ziua de 24 octombrie a.c., în jurul orei 13:30, despre un incident cu doi câini, pe o terasă din municipiu.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că un exemplar canin, metis Amstaff, ar fi mușcat un câine din rasa Husky, iar în încercarea de a despărți cei doi câini, două persoane, un bărbat de 30 de ani și o femeie de 25 de ani, cetățeni români cu domiciliul în străinătate, proprietari ai câinelui Husky, ar fi fost mușcate de același câine.

Metisul Amstaff a fost ridicat de reprezentanții adăpostului de câini fără stăpân din Arad. În urma evaluării acestuia, de către reprezentanții Asociației Chinologice Române – filiala Arad, s-a stabilit că este vorba despre un exemplar canin din categoria a II-a de câini periculoși, în vârstă de aproximativ 15 ani, deținut de o femeie de 64 de ani, din Arad. La momentul sosirii polițiștilor, câinele nu era agresiv, ridicarea acestuia realizându-se fără probleme.

Din cercetări, s-a stabilit că metisul de Amstaff ar fi forțat geamul imobilului propietarului și ar fi căzut de pe pervaz, în stradă, de unde a ajuns pe terasa localului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin.

Până la finalizarea cercetărilor, câinele metis de Amstaff a fost lăsat în custodia Adăpostului Public Arad”.

Autoritățile au reamintit ce obligații au proprietarii câinilor periculoși, în România.

Obligațiile deținătorilor de câini periculoși/agresivi:

Proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor periculoși trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să aibă vârsta minimă de 18 ani;

b) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

c) să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei.

Totodată, proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor prevăzuţi la art. 1 şi la art. 2 alin. (1) din O.G. 55/2002, R, au obligaţia să înregistreze câinii la Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, şi să inscripţioneze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul „Câine periculos” sau, după caz, „Câine agresiv”, printr-o plăcuţă având dimensiunile de cel puţin 15 x 25 cm.

De asemenea, proprietarii au obligația de a informa polițistul de sector despre deținerea unui câine periculos, pentru a fi înregistrat. Prin „câini periculoşi” se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:

a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;

b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor, notează newsarad.ro.