MENIU

Incident şocant la Mediaş. Ce s-a întâmplat când un copil a intrat, în cuşca leilor, la circ

Un băiat din Mediaș a trăit clipe de coșmar pentru un pariu pus cu câțiva prieteni. Copilul a vrut să le arate cât de curajos este și a mers să se joace cu doi lei aflați într-o cușcă a unui circ venit în oraș să susțină câteva spectacole.

Incident șocant la Mediaș după ce un copil de 11 ani a fost rănit de un leu la circul Bellagio. Tânărul a ajuns la Spitalul Municipal din Mediaș după ce a vrut să le demonstreze prietenilor lui că este atât de curajos încât poate să atingă leii. Acesta nu a stat mult pe gânduri și a sărit gardul de siguranță amplasat de organizatori mergând spre cușca celor 2 lei. Tânărul a pus mâna pe laba primului leu în timp ce celălalt l-a zgâriat pe mâna stângă. Directorul circului l-a luat pe copil și l-a dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale, scrie Ora de Sibiu.

”Noi am fost informați de către cei de la Spitalul din Mediaș, de acest caz. Actualmente se fac cercetări pentru incadrarea jurudică a faptei. Părinții nu au depus plângere împotriva celor de la circ”, spune Elena Welter, de la IPJ Sibiu. Părinții copilului au fost totuși amendați de polițiști. ”S-a dat o amendă contravenițională în valoare de 100 de lei pentru nesupravegherea minorului conform legii 61/1991”, a mai spus Elena Wellter.


Mai multe articole despre:
null