MENIU

Incident ȘOCANT în Timiș. Polițist local, prins băut și drogat la volan, după ce a făcut un accident

Polițist local, prins băut și drogat la volan. Sursa foto: Poliția Română

După ce s-a urcat băut și drogat la volan, polițistul a intrat în plin într-o mașină condusă regulamentar de o femeie.

Un poliţist local din comuna Dumbrăviţa de lângă Timişoara a fost prins băut şi drogat la volan, după ce a fost implicat într-un accident, joi, în faţa Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara.

Potrivit IPJ Timiş, bărbatul de 53 de ani a condus un autoturism pe strada Gheorghe Adam spre strada Simion Bărnuţiu, iar la un moment dat a lovit un autoturism condus de o femeie de 48 de ani, care în urma impactului a ajuns pe sensul opus de mers lovind o maşină condusă de o femeie de 34 de ani.
 
În urma impactului dintre autoturisme, au rezultat doar pagube materiale.
 
"În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că bărbatul în vârstă de 53 de ani avea o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest şi au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice", a transmis IPJTimiş.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
 
Surse judiciare au precizat că bărbatul este poliţist local din comuna Dumbrăviţa de lângă Timişoara.