MENIU

Incident neobișnuit, după aterizarea unui avion la Sibiu

Pasagerii cursei Londra- Sibiu de luni seara au fost martorii unui eveniment mai puțin obișnuit. Imediat după aterizare în avion au urcat doi polițiști care l-au luat cu ei pe unul dintre pasageri.

Acesta este un tânăr de 32 de ani din județul Vâlcea. Pe numele lui Judecătoria Râmnicu Vâlcea a emis în data de 4 decembrie 2017 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 7 luni pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Sibiu, în colaborare cu polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional sibiu, au aflat că tânărul se va întoarce din Marea Britanie. Bărbatul nu s-a opus arestării, iar acum se află în centrul de detenție al IPJ Sibiu.  

Mai multe articole despre:
Sibiu cursa londra sibiu