MENIU

Incident la Târgul de Nunţi de la Palatul Parlamentului. A strigat "Allahu Akbar" şi apoi...

Incident de securitate în Parlamentul României. Un bărbat a făcut scandal şi a strigat "Allahu Akbar", adica "Allah este mare!" în clădirea Legislativului, în zona în care se desfăşoară Târgul de Nunţi. Imediat, individul a fost imobilizat de angajaţii SPP, controlat şi dus la o secţie de Poliţie.

Incidentul a avut loc vineri, la un târg de nunţi. Bărbatul, care are un stand împreună cu soţia sa, a strigat, după ce a trecut de securitate, "Allahu Akbar", informează Realitatea TV. Strigătul său a produs panică şi imediat bărbatul a fost pus la pământ şi imobilizat. A fost condus apoi la o secţie.

Explicaţia oferită poliţiştilor de bărbat a fost că îşi dorea să facă o glumă, una extrem de proastă după atentatele teroriste de la Paris.

Bărbatul nu mai are voie să intre în clădirea Parlamentului şi, cel mai probabil, va fi sancţionat de poliţişti pentru gluma sa proastă.

Mai multe articole despre:
parlament incident Allahu Akbar