Incident GRAV pe DN14, în județul Sibiu: un microbuz a intrat într-o casă! 3 persoane au ajuns la spital
Trei persoane au fost transportate la spitalul, în această dimineață, după ce microbuzul în care se aflau a lovit o casă pe DN 14, în localitatea Brateiu, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.
Alte trei persoane, pasageri ai aceluiași microbuz, au refuzat să meargă la spital.
"Din primele cercetări efectuate rezultă faptul că şoferul unui microbuz condus spre Mediaş a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a ieşit în afara părţii carosabile pe partea stângă a direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un imobil. Este vorba despre un microbuz mixt, capacitate 5+1 plus marfă, în care se aflau 5 pasageri, adulţi şi conducătorul auto, toţi 6 din judeţul Harghita. Conducătorul auto, în vârstă de 41 de ani, şi doi pasageri, de 25, respectiv 31 de ani, au fost transportaţi la spital, conştienţi. În continuare, se fac cercetări în vederea stabilirii cauzei şi circumstanţelor exacte în care s-a produs accidentul. În zonă se circulă îngreunat", a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cât privește situația răniților, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu a anunțat că un bărbat de 41 ani a suferit un traumatism cranian acut închis şi mai multe escoriaţii, alt bărbat de 24 de ani şi-a rupt o mână şi un bărbat de 31 de ani este suspect de fractură.