Incident grav într-o sectie de votare: un polițist a tras un foc de armă
Incident șocant, duminică dimineață, într-o secție de votare dintr-o comună din Târgu Jiu. Incidentul s-a petrecut în secția 313 Turburea.
Potrivit Realitatea PLUS, polițistul care trebuia să se ocupe de paza secției de votare a tras în mod accidental cu pistolul din dotare.
Incidentul a avut loc în timp ce acesta verifica armanentul.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
"La efectuarea controlului armamentului din dotare, polițistul a executat un foc de armă accidental, în jurul orei 6.00. Nu se afla nimeni în apropiere", potrivit unui comunicat IPJ Gorj.