MENIU

Incident grav, în Dâmbovița. Elev de 12 ani, tăiat cu briceagul de un coleg, în timpul pauzei

Sursa foto: Pixabay

Un incident grav a avut loc, luni, în Târgoviște, județul Dâmbovița. Un elev de 12 ani a fost tăiat cu briceagul de un coleg, în timpul pauzei, potrivit realitateadedambovita.net.

Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

,,La data de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, în urma unei sesizări, s-au deplasat la un liceu din municipiul Târgoviște, unde, din primele cercetări, au constatat că un elev de 12 ani, ar fi rănit superficial, în zona membrului inferior, cu un briceag, un alt coleg de clasă. Se pare ca evenimentul s-ar fi produs în timpul pauzei, în sala de clasa, pe fondul unui conflict spontan. Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale”, menționează reprezentanții IPJ Dâmbovița.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violente și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, urmând să stabilească toate împrejurările producerii evenimentului.

Mai multe articole despre:
elev dambovita targoviste scoala briceag