MENIU

Închisoare cu suspendare pentru profesorul care a organizat tabăra de la Buşteni unde a murit o fată

Închisoare cu suspendare pentru profesorul care a organizat tabăra de la Buşteni unde a murit o fată

Profesorul care în 2013 a organizat la Buşteni tabăra unde o fată de 13 ani a murit după ce a căzut de la etaj şi care a fost condamnat iniţial la un an şi jumătate de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă a primit, la recurs, doi ani de închisoare cu suspendare, decizia fiind definitivă.

Profesorul Mircea Lascu, organizatorul taberei în care o elevă de 13 ani din Bucureşti, olimpică la matematică, a murit după ce a căzut de la etajul vilei în care era cazată, în staţiunea Buşteni, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Piteşti, la doi ani de închisoare cu suspendare.

Prin sentinţa pronunţată joi, magistraţii Curţii de Apel Piteşti majorează pedeapsa de un an şi jumătate stabilită iniţial de Judecătoria Sinaia, însă dispune suspendarea executării pedepsei cu un termen de încercare de patru ani, în condiţiile în care instanţa de fond stabilise o pedeapsă cu executare.

De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti dispun interzicerea organizării de tabere de studiu şi a altor activităţi similare de către profesorul Mircea Lascu şi majorează cuantumul daunelor morale la plata cărora acesta a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente, Asociaţia Math Time Zalău, potrivit mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
închisoare profesor Tabără