Începe RECALCULAREA facturilor. Decizia este în Monitorul Oficial. Ce trebuie să știe abonații
Recalcularea facturilor de energie electrică și gaze naturale poate începe. Ordonanța de urgență care obligă companiile să refacă facturile a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Din acest moment, furnizorii au la dispoziție cel mult 15 zile pentru a reface calculele. De asemenea, debranșările pe motiv de neplată sunt interzise.
Primul articol din noua ordonanță prevede că "Debranșarea de la rețea sau sistarea prestării serviciilor în domeniile energie electrică și/sau de gaze naturale corespunzătoare neachitării debitelor restante înregistrate de clienții finali prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. a) nu se poate realiza mai devreme de 90 de zile de la data încetării aplicării schemei de sprijin."
De asemenea, pe perioada aplicării prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021, cu modificările și completările ulterioare, furnizorii sunt obligați, din oficiu, să refacă facturile greșit întocmite în maximum 15 zile de la data emiterii acestora.
Pentru facturile deja emise, termenul de refacere a acestora este de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
De asemenea, recalcularea se va face fără penalități.
Se suspendă executarea obligației de plată a facturilor în curs de recalculare, până la emiterea noilor facturi cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute la art. 1 și 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 259/2021, cu modificările și completările ulterioare.