Negocierile Ucraina-Rusia, la final. Deciziile luate după invazia lui Putin
Negocierile Rusia-Ucraina s-au finalizat. Cele 2 delegații urmează să plece în capitalele țărilor lor, pentru a le prezenta celor doi lideri, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, rezultatele discuțiilor, înainte de o nouă rundă, a declarat un consilier al șefului biroului președintelui ucrainean, citat de RIA Novosti.
Următoarea rundă de negocieri ar urma să aibă loc zilele următoare.
Prima rundă de discuții dintre Ucraina și Rusia s-a încheiat, discuțiile au durat aproximativ șase ore.
Părțile au convenit asupra următoarei runde de negocieri, a declarat Mihail Podolyak, consilier al șefului Biroului Președintelui Volodymyr Zelensky.
Potrivit acestuia, „părțile au identificat o serie de subiecte prioritare asupra cărora au fost conturate anumite decizii”.
Ministrul de Externe din Belarus, Vladimir Makei, spune că negocierile inspiră „optimism prudent”: „Dacă nu ar exista interferențe externe, atunci sunt convins că procesul început s-ar fi încheiat cu mult timp în urmă. Și poate că nu ar fi nevoie să luăm nicio măsură suplimentară.”
Negociatorii se întorc în capitalele țărilor lor pentru a discuta rezultatele negocierilor.
UPDATE 18:50 Potrivit consilierului președintelui Zelenski - Mihail Podoliak, „părțile au identificat o serie de subiecte prioritare asupra cărora au fost conturate anumite decizii”, scrie agenția de presă ucraineană Unian.net. Negociatorii vor discuta cu președinții Rusiei și Ucrainei despre rezultatele primei runde de discuții. S-au stabilit datele următoarei runde de negocieri între Rusia și Ucraina, a mai precizat Podoliak.
UPDATE 17:35 - Negocierile de aproximativ 6 ore s-au încheiat, potrivit Realitatea PLUS, care citează Interfax. Agenția rusă n-a oferit inițial alte detalii.
UPDATE 16:40 - Negocierile s-au reluat.
UPDATE: 15:55 - Delegațiile au luat o pauză.
UPDATE 15:10 - Delegația ucraineană a cerut retragerea trupelor rusești din țară și din Crimeea, dar și din Donbas.
UPDATE 11.00 - Negocierile au început.
UPDATE 10:40 - Delegația ucraineană a sosit în zona graniței ucrainene-belaruse pentru a participa la discuțiile cu Rusia.
Din delegația ucraineană fac parte David Arahamiya, președintele fracțiunii Servitorul Poporului, Alexei Reznikov, ministrul apărării al Ucrainei, Mihail Podoliak, consilier al biroului președintelui, Andrei Kostin, prim-adjunct al șefului Ucrainei în Grupul de contact tripartit, Rustem Umerov, MP și Mykola Tochytsky, ministru adjunct de externe.
Poziția cheie a Ucrainei este încetarea imediată a focului și retragerea trupelor din țară.
Delegația rusă este reprezentată de ambasadorul Rusiei în Belarus, Boris Gryzlov, deputatul Leonid Slutsky, viceministrul de Externe, Andrei Rudenko, și viceministrul Apărării, Alexander Fomin. Delegația va fi condusă de Vladimir Medinskiy.
Conform Sputnik, delegația ucraineană care va participa la negocieri cu omologii din Rusia au ajuns în Belarus, acolo unde se va desfășura întâlnirea crucială. Discuțiile se vor purta astăzi. Cu toate astea, Belarus tocmai a anunțat că și-ar putea implica propria armată în conflictul dintre Ucraina și Rusia.
Delegații ucraineni nu vor începe imediat negocierile. Aceștia au anunțat că se vor odihni câteva ore înainte de discuții.
Medinsky, din partea delegației Rusiei: Negocierile cu Ucraina sunt de așteptat să înceapă la ora 12, ora 11 - în România.
„Suntem interesați să ajungem la unele acorduri cât mai curând posibil. Așteptăm sosirea delegației ucrainene. Locul este convenit cu partea ucraineană de lângă granița cu Ucraina. Nu am dormit toată noaptea, le așteptam sosirea, din păcate, au o logistică foarte complicată. Ora de sosire a fost amânată de mai multe ori. Tocmai am primit informații că vor ajunge în aproximativ o oră. În consecință, la ora 12 ne vom așeza la masa negocierilor”.
Ministerul de Externe din Belarus a transmis ca a fost pregătită platforma de negocieri între Rusia și Ucraina în Belarus și este așteptată sosirea delegațiilor.
Foto: Sala unde ar urma să se desfășoare negocierile Rusia-Ucraina
Noaptea trecută, luptele au continuat.
„Toate încercările forțelor de ocupație ruse au eșuat. Coloanele de echipamente ale ocupanților au fost distruse. Inamicul a suferit pierderi grele”, a spus Comandantul Apărării Kievului, generalul colonel Alexander Syrsky.
Acesta a mai adăugat că, în dimineața zilei de 28 februarie în capitala țării, situația este sub control, subliniind că ucrainenii au demonstrat că „știu să-și protejeze casa de oaspeții neinvitați”.