Incendiul din clubul Bamboo a fost stins în totalitate luni, după 57 de ore
Incendiul din clubul Bamboo, izbucnit sâmbătă, în jurul orei 3.30, a fost declarat stins luni, la ora 12.30, în zonă rămânând pentru supraveghere pompieri cu o autospecială de stingere, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, citat de News.ro.
"Incendiul de la clubul Bamboo a fost declarat stins la ora 12:30. O autospecială de stingere va rămâne la faţa locului, în supraveghere”, a spus Daniel Vasile.
Acesta preciza, luni dimineaţă, că la Bamboo mai este un singur focar în zona centrală a clubului, de unde se degajă fum, fiind posibilităţi imitate de a fi stins din exterior. Daniel Vasile a mai arătat că deocamdată nu pot fi degajate structurile prăbuşite, pentru că această situaţie presupune riscuri pentru cei care intră în zonă.
Pe de altă parte, degajarea structurilor poate fi făcută doar cu acordul procurorilor, care trebuie să facă cercetarea la faţa locului pentru a aduna probe.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti continuă audierile în dosarul privind incendiul din clubul Bamboo, peste 10 persoane fiind chemate luni să dea declaraţii, a declarat procurorul-şef Bogdan Staicu.
Joshua Castellano, cel care în urmă cu 15 ani a fondat clubul Bamboo, a venit în jurul orei 12.30 la Poliţia Capitalei, fiind citat pentru a fi audiat în dosarul privind incendiul care a distrus în totalitate clubul şi în urma căruia 44 de persoane au ajuns la spital din cauza intoxicaţiei cu fum.
Clubul Bamboo a fost fondat în urmă cu 15 ani de Joshua Castellano, dar ulterior acesta s-a retras din acţionariat, clubul fiind condus de Ciro Castellano, tatăl lui Vincenzo Castellano, patronul firmei care administrează clubul.
Clubul Bamboo a mai ars din temelii şi în iunie 2005, iar atunci Joshua Castellano spunea că "singurul vinovat este natura". Cătălin Botezatu, acţionar în 2005, acuza faptul că focul a fost pus intenţionat.
Procurorii au deschis sâmbătă dosar penal, în urma incendiului de vineri noapte din clubul Bamboo, fiind începută urmărirea penală in rem pentru distrugere din culpă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.
În aceeaşi zi, procurorii au citat la audieri 20 de persoane, printre cei care au dat declaraţii fiind angajaţi şi clienţi ai clubului. Audierile au continuat duminică, când au fost chemate să dea declaraţii alte 15 persoane, dar au venit 20, printre care şi administratorul clubului Bamboo, acesta fiind printre cei care au ajus la spital din cauza intoxicării cu fum.
Anchetatorii au primit documente de la Primăria Sectorului 2, Poliţia Locală a Sectorului 2, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi de la cele şase spitale la care au ajuns persoane care erau în club în momentul izbucnirii incendiului.
Anchetatorii au declarat că, din datele de până acum, nu există indicii ca incendiul să fi fost declanşat de o mână criminală.
Cătălin Dancu, avocatul reprezentanţilor clubului Bamboo, a declarat, după ce a fost duminică la Poliţia Capitalei, că incendiul care a mistuit clubul a fost pus, el argumentând cu faptul că angajaţi ai clubului ar fi semnalat prezenţa unor persoane necunoscute în zona fostei săli de fitness a localului, folosită în prezent ca depozit.
În urma incendiului din Clubul Bamboo, 44 de persoane au ajuns la şase spitale din Capitală, pentru îngrijiri medicale, dintre care patru au rămas internate, trei la spitalele Floreasca şi una la Pantelimon.
Incendiul din Clubul Bamboo a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sâmbătă la ora 03.32, iar primele echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului la ora 03.47, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Peste 260 de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului violent, care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 3.000 pătraţi, distrugând clubul Bamboo în totalitate. Pompierii supraveghează şi luni zona, pentru a preveni reapariţia focului din focare.
Specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă din Petroşani, judeţul Hunedoara, au fost solicitaţi să facă o expertiză la clubul Bamboo, a declarat pentru News.ro, George Găman, directorul INSEMEX, instituţia care a făcut o expertiză şi în cazul incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti.
Clubul Bamboo, care a fost distrus în totalitate în incendiul din noaptea de vineri spre sâmbătă, este operat de firma Morgana Invest SRL, deţinută de italianul Vincenzo Castellano şi de societatea Bambu Tei SRL. Această firmă are ca acţionari trei cetăţeni italieni şi o societate comercială înregistrată în Cipru, scrie Hotnews.
Vincenzo Castellano este nepotul lui Joshua Castellano, fondator al clubului în urmă cu 15 ani, când era partener în această afacere cu designerul Cătălin Botezatu.