MENIU

INCENDIU VIOLENT. Patru case au fost mistuite de foc

<p>INCENDIU PUTERNIC, 4 case au fost distruse</p>

12 persoane, dintre care 8 copii, au rămas fără un acoperiș deasupra capului după ce patru locuințe au fost cuprinse de flăcări vineri dimineața, în jurul ore 5.30, în localitatea Mureșenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.

Incendiul ar fi izbucnit de la una dintre case, iar flăcările s-ar fi extins rapid și la celelalte locuințe vecine, mai ales din cauza faptului că toate aveau structura din lemn, informează Vocea Transilvaniei.

Potrivit primelor date ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, pomierii militari au reușit să lichideze flăcările în mai puțin de o oră și jumătate.

La fața locului au intervenit patru echipaje de stingere a incendiului, cărora li s-au alăturat pompierii voluntari din două sate învecinate. În total, 25 de pompieri s-au luptat cu flăcările și au reușit să limiteze pagubele, deja însemnate.

Oamenii au ieșit din case la timp

În casele cuprinse de flăcări, locuiau 12 persoane, dintre care, opt sunt copii. Din fericire, oamenii au reușit să se autoevacueze și nimeni nu a fost rănit. Paramedicii SMURD ajunși și ei la fața locului, le-au acordat ajutor medical pentru atacuri de panică unor adulți care s-au speriat când au văzut flăcările mari.

Și vineri dimineaţa, ora 8,30,, pompierii militari se află în Mureșenii Bârgăului, acolo unde cele patru case au luat foc, pentru a curăța zona de materialul lemnos ce s-a făcut scrum și de toate elementele de construcție care ar putea pune viața celorlați în pericol.

Vom reveni cu amănunte, după ce ISU Bistrița-Năsăud va comunica mai multe date despre pagubele însemnate ale incendiului violent.

Mai multe articole despre:
null