INCENDIU VIOLENT la un spital de psihiatrie din Timiş. Zeci de bolnavi, EVACUAŢI
Un puternic incendiu a izbucnit, duminică seară, la un pavilion al Spitalului de Psihiatrie din oraşul Gătaia, judeţul Timiş. Zeci de pacienţi, printre care 25 netransportabili, au fost evacuaţi de către personalul unităţii medicale.
Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit în zona acoperişului de tablă al unui pavilion al Spitalului de Psihiatrie din oraşul Gătaia, din judeţul Timiş. Clădirea are un etaj şi găzduia 25 de pacienţi netransportabili.
Angajaţii spitalului au reuşit să îi evacueze pe cei 25 de pacienţi din pavilionul în care izbucnise incendiul, dar şi pe pacienţii din pavilionul învecinat.
Pompierii spun că imobilele au toate avizele necesare şi că, cel mai recent, spitalul a fost verificat de către pompieri în luna decembrie 2016, când au fost respectate toate regulile legate de prevenirea incendiilor, scrie news.ro.
După ce vor stinge flăcările, pompierii urmează să stabilească şi cauza acestui incendiu.