Incendiu VIOLENT la Poligonul Capu Midia, Constanța. Vegetaţie uscată MISTUITĂ de flăcări, în urma tragerilor antiaeriene
Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit, vineri, la Poligonul Capu Midia, județul Constanța, în urma tragerilor antiaeriene. Din fericire, nu s-au înregistrat victime şi nici pagube materiale, potrivit realitateadeconstanta.net.
Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 15 hectare, fără posibilitate de propagare. Pentru lichidarea focarelor, pompierii intervin cu două autospeciale de stingere.
La fața locului au intervenit într-o primă urgență forțele de stingere a incendiilor ale unității militare și a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care a trimis la fața locului mai multe autospeciale de stingere a incendiilor.
Din fericire, incidentul nu a pus în pericol viața și integritatea militarilor participanți la trageri și nu au fost raportate distrugeri de bunuri materiale, transmit reprezentanţii Centrului Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia.