MENIU

INCENDIU VIOLENT la o pensiune din Delta Dunării! Intervenție DIFICILĂ a pompierilor

Incendiu pensiune Delta Dunării

Un incedniu puternic a avut loc la o pensiune din Delta Dunării. 

Un incendiu a izbucnit luni la acoperișul unei pensiuni din localitatea Sarichioi. Nu au fost înregistrate victime

Imediat către locul indicat au fost trimise doua echipaje de salvatori, cu doua autospeciale de stingere din cadrul Stației de Pompieri Babadag și un echipaj SMURD, ulterior forțele fiind suplimentate cu încă un echipaj cu o autospeciala de capacitate mărită din cadrul Detașamentului Tulcea.
Ajunși la fata locului, pompierii au observat ca incendiul se manifesta cu flacăra deschisa la acoperișul de stuf la acoperișul de stuf al clădirii și au intervenit imediat pentru a localiza incendiu și mai apoi pentru a-l lichida. 
Intervenția echipajelor de pompieri a fost una destul de dificila însă în mai putin de doua ore au reușit sa stingă focul, pagubele incendiului fiind limitate doar la acoperișul pensiunii care a ars în totalitate pe o suprafață de aproximativ 200 de mp. 
Din fericire nu au fost înregistrate victime.
Cauzele probabile a incendiului a fost efectul termic al căldurii concentrate, transmite ISU Delta.