FOTO Incendiu violent la o hală de pe șoseaua Ștefănești: Patru persoane rănite
Patru persoane - trei bărbați și o femeie - au fost rănite în incendiul care a izbucnit miercuri la o hală aflată pe șoseaua Ștefănești, informează ISU București-Ilfov
UPDATE: Incendiul izbucnit miercuri la hala de pe șoseaua Ștefănești a fost localizat și nu mai există risc de propagare a focului, a anunțat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București.
Potrivit acestuia, în prezent, mai există focare în interior, la care pompierii lucrează pentru a le stinge în totalitate.
Conform ISU București-Ilfov, din primele date, este posibil ca focul să fi izbucnit de la recipiente sub presiune care au explodat. La fața locului au fost trimise 14 autospeciale de stingere și 6 ambulanțe SMURD, detașamentul special de salvatori și o autoscară.
Potrivit sursei citate, răniții au fost transportați la spitalele Pantelimon și Floreasca, având arsuri la nivelul feței și membrelor superioare, scrie Agerpres.
În zona incendiului a fost realizat un dispozitiv circular și se lucrează pentru protejarea vecinătății și limitarea extinderii focului.
Din primele date, este posibil ca focul să fi izbucnit de la recipiente sub presiune care au explodat, fără a avea însă impact asupra forțelor care intervin la fața locului.
Potrivit sursei citate, la fața locului au fost trimise 14 autospeciale de stingere și 6 ambulanțe SMURD, detașamentul special de salvatori și o autoscară.
''Ard mase plastice și material lemnos. Există posibilități ridicate de extindere la o altă hală'', precizează sursa citată.