Incendiu uriaș în Dubai, la un zgârie-nori de lângă Burj Khalifa: cel puţin 16 victime
Incendiu uriaș în centrul orașului Dubai, într-un zgârâie-nori lângă celebra clădire Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume. Cel puţin 16 oameni au fost răniţi după ce flăcările au cuprins un hotel de cinci stele. 14 dintre ei au doar răni uşoare. Sute de oameni au fost evacuaţi de echipajele de intervenţie.
Un incendiu uriaș a izbucnit, joi seară, chiar înainte de Revelion, în centrul orașului Dubai. Potrivit BBC, ar exista 16 răniți, dar nu se știe nimic despre cauza incendiului.
Focul a cuprins un zgârâie-nori de lângă celebra clădire Burj Khalifa. În clădirea aflată în flăcări se află hotelul de 5 stele The Address Downtown, potrivit ITV News.
Peste cincizeci de mașini de pompieri și intervenție s-au deplasat la locul incendiului.
Hotelul de lux 63 de etaje are 196 de camere și 626 de apartamente rezidențiale. Nu se știe încă cum a izbucnit incendiul și nici câte persoane se aflau în clădire la acel moment.
Toți rezidenții hotelului din Dubai afectat joi seară de un incendiu uriaș au fost evacuați din clădire, a informat un înalt funcționar al poliției, citat de Agerpres.
"Toți rezidenții au fost evacuați", a declarat comandantul poliției din Dubai, generalul Khamis Matar al-Mzeina, la postul de televiziune Al-Arabiya, fără să facă precizări în legătură cu personalul acestui hotel aflat într-un zgârie-nori.
"Înainte ca incendiul să fie circumscris, nu vom avea informații despre originea" acestuia, a adăugat el.