MENIU

Incendiu la un cămin de bătrâni din București. Un mort, mai mulți răniți. Dosar penal la Parchet

Un om a murit, iar 19 au ajuns la spital intoxicați cu fum în urma unui incendiu care a devastat un cămin de bătrâni din Sectorul 3 al Capitalei. Clădirea nu avea autorizaţie pentru securitate la incendiu, iar cele două patroane ale azilului și două infirmiere au fost audiate la Poliție. - FOTO: Călin Cociș

UPDATE: Azilul în care trăiau cei 20 de bătrâni nu avea autorizaţie pentru securitate la incendiu de la pompieri. În 2002, proprietarii au cerut un aviz de la ISU, clădirea era atunci una de locuit, motiv pentru care documentul nu a fost necesar. În 2009, când au vrut să transforme imobilul într-un hostel, au obţinut avizul. Când s-a transformat în cămin de bătrâni nu s-au mai făcut demersurile necesare. 

 

UPDATE: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început urmărirea penală „in rem” cu privire la infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, după ce o persoană a murit şi alte 19 au fost transportate la spital, în urma incendiului de la un azil de bătrâni.

Persoana care a murit a fost dusă la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru a i se face necropsia”, anunţă Poliţia Capitalei.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri efectuează cercetări cu privire la modalitatea de desfăşurare a activităţii în centrul de cazare pentru persoane vârstnice situat pe str. Păcală, sector 3. Cu privire la persoana decedată în timpul incendiului, s-a dispus ridicarea cadavrului şi transportarea la Institutul Naţional de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, conform sursei citate.

Echipe din cadrul Poliţiei Capitalei s-au deplasat la cele şase unităţi spitaliceşti unde au fost transportate persoanele evacuate pentru identificarea acestora, cât şi pentru anunţarea familiilor.

UPDATE: Incendiul de la căminul de bătrâni din strada Păcală a fost lichidat, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Adrian Marin.

UPDATE. Clădirea în care funcţiona azilul de bătrâni, unde erau cazate persoane cu probleme locomotorii, şi care a ars, sâmbătă dimineaţă, nu are avize şi autorizaţii de securitate la incendiu, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

„În anul 2002, la solicitarea beneficiarului, ISU a emis un răspuns prin care se menţiona faptul că imobilul nu se supune avizării/autorizării având în vedere destinaţia clădirii(clădire de locuit)”, conform sursei citate.

Ulterior, în anul 2009, la solicitarea beneficiarului, ISU a emis un aviz de securitate la incendiu. De această dată destinaţia clădirii urmă să fie de pensiune tip hostel, scrie Mediafax.

„După finalizarea construcţiei, înainte de punerea în funcţiune a clădirii, beneficiarul trebuia să întreprindă demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Având în vedere destinaţia actuală a clădirii, cămin de bătrâni, beneficiarul construcţiei trebuia să solicite şi să obţină autorizaţia de securitate la incendiu. Pe cale de consecinţă, clădirea cămin de bătrâni nu deţine autorizaţie de securitate la incendiu”, precizează ISU.

UPDATE. Mai multe persoane sunt audiate, sâmbătă, la Poliţia Capitalei, dosarul fiind preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. După stingerea flăcărilor, procurorii vor încerca să stabilească de la ce a pornit focul, împreună cu specialiştii.

”În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs incendiul, după lichidarea acestuia, se va efectua cercetarea la faţa locului sub coordonarea directă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti care a preluat cercetările împreună cu Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei”, au precizat reprezentanţii Polişiei.

UPDATE: Realitatea TV relatează că pompierii încă se mai luptă cu flăcările la ora 9.00, deși au trecut ore bune de la izucnirea incendiului. 

Focul s-a extins la clădirea de lângă cămin, care arde violent. 

 

Starea răniților

7 răniți au ajuns la Spitalul Pantelimon: toti raman internati, expusi la monoxid. Unul dintre răniți, care a inhalat fum, a ajuns la Terapie Intensivă.

3 răniți au ajuns la Bagdasar, nu sunt intoxicați. Tot acolo a ajuns și un pompier rănit.

5 răniți au ajunsla Floreasca și ramân toti internați. Doi sunt intoxicați.

1 rănit a ajuns la Ilfov

O persoană a murit, un pompier a fost rănit

O persoană a murit, sâmbătă dimineaţa, în urma incendiului de la azilul de bătrâni, din Strada Păcală din Capitală, iar alte 19 au avut nevoie de îngrijiri medicale, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, citat de Mediafax.

Un pompier a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce i-a căzut ceva în cap, în timp ce acţiona pentru stingerea incediului, acesta fiind transportat la Spitalul „Bagdasar Arseni”, din Capiatală. Pompierul a fost dus la spital, în stare stabilă.

Pompierii au acţionat Planul Roşu de intervenţie, în urma izbucnirii acestui incendiu.

„Rezultatele, până acum, sunt 20 de persoane care erau în azilul de bătrâni, 19 au fost salvate de echipele pompierilor la spitale. O persoană este, din păcate, declarată decedată. Asta este concluzia la acest moment. Situaţia este în dinamică”, a spus Arafat.

Persoana care şi-a pierdut viaţa a fost prinsă în interiorul căminului de bătrâni.

„Au fost 19 persoane evacuate, care au fost duse la spitalele Floreasca, Pantelimon, Sfântul Ioan şi Judeţean ilfov. Sunt persoane expuse la fum, un singură rănită, care a căzut pe scări şi are o luxaţie. În momentul de faţa, nu mai sunt victime. Am acţionat conform Planului Roşu. Majoritatea erau victime imobilizate la pat şi de aceea au fost transportate la spital”, a spus coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Focul a cuprins circa 200 de metri pătraţi din clădirea care are destinaţia de cămin de bătrâni. Acesta s-a extins la două imobile din apropiere, respectiv la un service auto şi la o casă.

„Incendiul se manifesta violent la nivelul acoperisului, sunt degajări mari de fum. Având în vedere degajările foarte mari de fum, ISU recomandă cetăţenilor din vecinătatea incendiului să închidă uşile şi ferestrele, pentru a evita expunerea la fum”, conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Mai multe articole despre:
incendiu Bucureşti cămin de bătrâni