Incendiu puternic la o casă din Timiş. Proprietarul s-a ales cu răni la mâini şi faţă
Un incendiu puternic a izbucnit, marţi seară, la acoperişul unei case din comuna Șag, aflată în apropierea Timişoarei, proprietarul alegându-se cu arsuri la mâini şi la faţă în încercarea de a stinge focul.
Potrivit pompierilor de la faţa locului, incendiul a izbucnit de la o afumătoare aflată în podul unei case din comuna Șag, aflată în apropiere de Timişoara. Proprietarul a încercat să stingă singur incendiul şi astfel s-a ales cu arsuri la mâini şi la faţă, fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean din Timişoara pentru îngrijiri.
Vecinii au sunat la numărul de urgenţă 112 şi ei au încercat să ajute la stingerea flăcărilor până la sosirea echipajelor.
La faţa locului au ajuns patru autospeciale de la pompieri cu ajutorul cărora incendiul a fost lichidat după mai bine de o oră de la izbucnire. "Am fost solicitaţi pentru stingerea incendiului la o casă de locuit din comuna Șag. Flăcările se manifestau pe o spurafaţă de 200 de metri pătraţi. Am intervenit cu patru autospeciale pentru stingerea flăcărilor, iar intervenţia a fost destul de dificilă, deoarece a existat pericolul de propagare la casa alăturată", a declarat maior Valentin Colesnic, de la Detaşamentul 2 al ISU Banat. Circulaţia pe strada pe care a avut loc incendiul, o stradă lăturalnică, a fost oprită mai bine de o oră, până la stingerea incendiului.