MENIU

Incendiu PUTERNIC la o casă din Neamț! O familie cu 4 copii a rămas fără adăpost în plină iarnă

Casa unei familii cu patru copii, distrusă de un incendiu

Casa unei familii cu patru copii din comuna Secuieni a fost distrusă de un incendiu în urma căruia au ars acoperişul şi bunurile aflate în interiorul locuinţei, potrivit realitateadeneamt.net

"În data de 06.12.2021, ca urmare a unui apel la 112, pompierii romașcani cu două autospeciale de stingere împreună cu voluntari din cadrul SVSU Secuieni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o casă din localitatea Bârjoveni.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la o casă cu posibilitatea propagării la anexele gospodăreşti şi la o altă casă dintr-o gospodărie învecinată.

Forţele de intervenţie au stins incendiul în urma căruia au ars acoperişul şi bunurile materiale aflate în interiorul locuinţei (obiecte de mobilier, materiale textile,  articole de îmbrăcăminte, documente", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. Nu au existat victime.