MENIU

Incendiu puternic în Piatra-Neamț! Pompierii au intervenit de urgență

Un incendiu însoțit de o mare degajare de fum s-a declanșat vineri la subsolul unui bloc cu 10 etaje din Piatra-Neamț, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.

Ce au transmis autoritățile

Echipaje de pompieri au intervenit rapid la fața locului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Potrivit ISU Neamț, focul izbucnise în interiorul subsolului, afectând o chiuvetă din fibră de sticlă și generând fum dens. Trei persoane s-au autoevacuat înainte ca forțele de intervenție să ajungă, iar nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale, a precizat căpitanul Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

După stingerea incendiului, pompierii au stabilit că acesta a fost cauzat de o candelă lăsată nesupravegheată.

„Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în interiorul subsolului, cu degajare mare de fum, la o chiuvetă din fibră de sticlă. Trei persoane s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.