MENIU

Incendiu la un supermarket din Capitală

Incendiu în Capitală

Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un supermarket, aflat la intersecţia străzilor Calea Rahovei şi Mihail Sebastian, flăcările ajungând de la ambalajele depozitate în spatele imobilului până la etajul doi, a declarat purtătorul de cuvânt de la ISU Bucureşti, Daniel Vasile.

Vasile a precizat că, în spatele magazinului Mega Image, aflat la parterul unui bloc, erau depozitate mai multe ambalaje, acestea luând foc.

"Flacăra a ajuns până la etajul doi, poate şi mai sus", a spus purtătorul de cuvânt de la ISU Bucureşti.
La faţa locului s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere, una de prim ajutor şi una de descarcerare, pompierii reuşind să stingă focul, a mai spus Daniel Vasile.

Pompierii nu exclud posibilitatea ca ambalajele să se fi aprins de la o ţigară aruncată.

Mai multe articole despre:
incediu incendiu capitală incendiu Bucureşti