Incendiu la un bloc din Mureș - Peste 30 de persoane au fost evacuate
Peste 30 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuinţe din Târgu Mureş, pe strada Aleea Săvineşti, după izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la primul etaj.
"Apartamentul este la etajul 1 dintr-un bloc cu 4 etaje. S-au evacuat 31 de locatari, evaluaţi de echipajele medicale ce încadrează autospeciala de transport personal şi victime multiple. Incendiul este lichidat. La faţa locului s-au dislocat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, autospeciala de salvare de la înălţime şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă", a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş.
Potrivit ISU Mureş, la momentul izbucnirii incendiului, doi locatari aflaţi în interiorul apartamentului în care a izbucnit incendiul s-au autoevacuat, fiind preluaţi de echipajele medicale.
"Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 17 mp. Acesta s-a manifestat cu degajări mari de fum, echipajele acţionând pentru ventilarea tuturor apartamentelor şi pentru identificarea şi lichidarea eventualelor focare ascunse. Cauza şi împrejurările producerii incendiului sunt în curs de stabilire", a precizat ISU Mureş.