Incendiu la Spitalul Județean Constanța. O ambulanță a luat foc în fața intrării VIDEO
O ambulanță a luat foc în fața Spitalului Județean Constanța. Incendiul a fost stins rapid, fără incidente.
”A luat foc spontan o ambulanţă în faţă la urgenţă. Nu sunt victime. Ambulanţa aparţine se SAJ Ialomiţa”, a transmis ISU Constanţa.
Pompierii au intervenit rapid şi au stins imediat focul.
”Am intervenit cu două autospeciale de stingere şi un echipaj de prim ajutor. A ars compartimentul motor. Incendiul a fost lichidat”, a mai precizat ISU Constanţa.
Urmează să se stabilească exact de la ce a pornit focul.