MENIU

Incendiu la o biserică Martorii lui Iehova. Focul a fost pus intenționat

<p>Incendiu la o biserică Martorii lui Iehova. Focul a fost pus intenționat</p>

Un lăcaș de cult aflat pe teritoriul orașului Săliște, judeţul Sibiu, s-a făcut scrum în urma unui incendiu despre care cei de la Inspectoratul pentru Situații de urgență Sibiu spun că a fost pus intenționat de persoane deocamdată neidentificate.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 00:14, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu a fost solicitat să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil aparținând unei organizații religioase: Biserica ”Martorii lui Iehova”.

La fața locului s-a deplasat în cel mai scurt timp grupa operativă din cadrul Punctului de Lucru Săliște, fiind solicitat în sprjin și un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Sibiu, scrie oradesibiu.ro.

Echipajele de intervenție s-au deplasat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție si comandă, o autospecială SMURD, precum și un microbuz de transport al grupei operative. Ca urmare a intervenției prompte a pompierilor s-a reușit limitarea propagării la vecinătăți și suprafața afectată a rămas în limitele găsite la momentul sosirii forțelor la fața locului.

În urma intervenției de stingere flăcările au distrus acoperișul construit cu șarpantă din lemn și învelitoare din țiglă pe aproximativ 120 mp., bunurile aflate în interior, precum și aproximativ 2 metri cubi de lemne pentru foc depozitati lângă construcție.

”Cel mai probabil incendiul a izbucnit în urma folosirii intenționate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, spun cei de la ISU Sibiu.