MENIU

Incendiu la o biserică din Vălenii de Munte. Flăcările au devorat o mare parte din acoperişul clădirii

Incendiu la o biserică din Vălenii de Munte

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă de circa 150 metri pătraţi.

''În jurul orei 21,45 a fost anunţată producerea unui incendiu la o casă din oraşul Vălenii de Munte, fiind alertaţi pompierii Detaşamentului Vălenii de Munte, care s-au deplasat la faţa locului cu 2 autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD. Odată sosiţi la locul intervenţiei, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul acoperişului unei clădiri, pe o suprafaţă de circa 150 mp, acţionând de îndată pentru limitarea propagării acestuia'', informează ISU Prahova.

Din informaţiile primite de la faţa locului, clădirea are destinaţia unei case de rugăciune/biserică.

Nu au existat persoane surprinse de incendiu, evenimentul nefiind soldat cu victime.

Cauza probabilă de incendiu este în curs de stabilire, incendiul fiind lichidat. 

Trafic blocat pe DN1, între Predeal și Azuga. Un camion a luat foc - VIDEO