Incendiu la o afumătorie din Negrești-Oaș - Cauza: focul aprins în spații închise
Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat duminică seara să intervină pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit la o afumătorie, în localitatea Negrești-Oaș.
La fața locului s-au deplasat 4 subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș.
Reacția promptă a pompierilor militari a salvat propagarea incendiului la două case de locuit, care se aflau în imediata vecinătate.
Cauza probabilă de producere a incendiului este focul deschis în spații închise.
Au ars alimentele din interior și s-a degradat afumătoria.
Sursa: Realitatea de Satu Mare