Incendiu într-un complex turistic din Caraş-Severin! Localul, distrus în proporție de 80%
Un incendiu puternic a izbucnit, marţi, în restaurantul complexului turistic Poiana Lupului, unde în fiecare vară se organizează Festivalul de jazz de la Gărâna. La ora actuală, pompierii din Caraş-Severin intervin pentru stingerea flăcărilor, care s-au extins din cauza materialelor şi elementelor de construcţie din lemn şi au distrus localul în proporţie de 80 la sută.
Potrivit unui comunicat de presă de marţi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat al judeţului Caraş- Severin, un incendiu puternic a izbucnit în Poiana Lupului, din Gărâna, la restaurantul complexului turistic unde vara se organizează Festivalul de jazz, scrie News.ro.
”Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa s-au deplasat de urgenţă în Poiana Lupului (Gărâna) pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un restaurant. Echipajele de pompieri militari şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Brebu Nou şi Văliug intervin pentru stingerea incendiului care se manifestă generalizat şi violent la întreaga construcţie. Preponderenţa materialelor şi elementelor de construcţie din lemn au favorizat arderea intensă, restaurantul fiind afectat în proporţie de aproximativ 80 la sută”, se arată în comunicat.
Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul.