MENIU

Incendiu în curtea unei biserici din Piatra-Neamț. Focul a izbucnit la o magazie cu lemne

Incendiu Piatra Neamț

Prin apel la 112, în jurul orei 13:29, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o anexă aflată în curtea unei biserici din municipiul Piatra-Neamț, relatează realitateadeneamt.net.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. 

Incendiul se manifesta la o magazie cu lemne din curtea unei biserici din cartierul 1 Mai, cu posibilitatea propagării la biserică și la o locuință din vecinătate.

Pompierii pietreni au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.