MENIU

Incendiu devastator la un depozit de anvelope din Medgidia. 150 tone de cauciucuri au fost înghițite de flăcări

Incendiu devastator la un depozit de anvelope din Medgidia

Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este situat în curtea unei societăţi comerciale, iar incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 metri pătraţi.

La locul intervenţiei au fost alocate cinci maşini de stingere şi o ambulanţă SMURD.

"Având în vedere că incendiul se manifestă cu degajări foarte mari de fum, pentru protecţia populaţiei din proximitate, a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT. Nu sunt înregistrate victime, misiunea este în dinamică", se mai arată în informarea transmisă de IGSU. 

Conform unei informări de la Inspectoratul pentru Situaţii "Dobrogea", la ora 17:40 incendiul a fost localizat, riscul propagării flăcărilor la vecinătăţi fiind eliminat. 

Este oficial: Vom primi notificări înainte să ne expire cărţile de identitate, paşaportul sau permisul de conducere. Senatul a adoptat legea

Conform sursei menţionate, în ajutorul echipajelor de intervenţie la faţa locului acţionează şi o autospecială de stingere incendii de la fabrica de ciment Romcim, societate în incinta căreia a izbucnit incendiul.

În incendiu au ars un utilaj şi circa 150 tone de cauciucuri şi mase plastice, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" Constanţa.

"La ora 18,20, incendiul a fost lichidat. Au ars un utilaj - tocător de cauciucuri, aproximativ 150 tone cauciucuri şi mase plastice pe o suprafaţă de 2.000 metri pătraţi şi au fost protejate alte 900 tone de cauciucuri", a transmis ISU Constanţa.

La locul intervenţiei au rămas, pentru supravegherea zonei, o autospecială de stingere incendii de la Detaşamentul Medgidia şi o a doua, de la fabrica de ciment Romcim, societatea în incinta căreia a izbucnit incendiul.

Conform ISU "Dobrogea", incendiul s-a manifestat cu două focare diferite.

"Se acţionează şi cu utilajele agentului economic prin acoperirea focarelor cu nisip/pământ, precum şi cu echipajele ISU prin răcirea zonei limitrofe", a informat ISU în timpul intervenţiei.

Trucul prin care poți elimina pesticidele de pe fructe si legume.